Parteneri:
Pentru că ne place să fim deschiși, iar pacienții noștri să se simtă ca acasă la noi, ne-am gândit să vă împărtășim povestea noastră, a familiei Physiokinetic. În toamna anului 2008, trei prieteni ( Andrei, Adi și Răzvan) au pus bazele unul vis comun – Centrul de kinetoterapie, fizioterapie și recuperare medicală “Physiokinetic” din Bistrița, primul centru privat de acest fel de pe raza județului Bistrița-Năsăud.
Am început doar noi trei, iar după patru luni am decis să ne mărim echipa și am angajat primul fiziokinetoterapeut. În prezent, în centrul nostru lucrează 15 specialiști, care deservesc pacienți de toate vârstele și pentru toate patologiile, atât din Bistrița-Năsăud, cât și din alte județe din țară.
Momentan ne desfășurăm activitatea în Bistrița, Năsăud și Maieru (în parteneriat cu Policlinica Maieru – unde deservim pacienți și prin CNAS) și în curând ne vom extinde și la Beclean. Planurile noastre de viitor pe termen mediu sunt mărețe și sperăm ca în viitorul apropiat să venim în sprijinul pacienților noștri și cu partea de internare.
Anul 2022 ne-a adus două colaborări importante, de care suntem foarte mândri: cea cu Policlinica MedTotal din Bistrița, unde pacienții noștri beneficiază de tot suportul și priceperea medicilor colaboratori și cu Policlinica Maieru, unde colaborăm pe Baza de Medicină Fizică și Reabilitare. Tot de anul acesta am pus la dispoziția pacienților imobilizați și nedeplasabili serviciul PhysioHome, care oferă terapie de specialitate la domiciliul pacientului, precum și serviciul de Hidrokinetoterapie – terapie în apă, atât pentru pacienții adulți, cât și pentru copii, acesta fiind dezvoltat în colaborare cu CasaEma.
Pe parcursul anilor trecuți am oferit și altor clinici private consultanță și expertiză pentru dezvoltarea unor baze de tratament și a unui spital privat de recuperare medicală.